Am fost zilele astea până la munte, la Cheile Grădiștei. Când am plecat de acolo, am zis să vizităm și Amfiteatrul Transilvania, deoarece mai auzisem…
Tot așa, eram mic, vreo 4-5 ani și bunicii mei își renovau casa. Aveau în plan să schimbe acoperișul, să facă alt sageac și să…
Eram mic, aveam vreo 5-6 ani și m-am accidentat, iar urma a rămas pentru totdeauna. Găsisem niște umerașe prin casă și doream să le agăț…
Eram la grădiniță și probabil aveam 3-4 ani. În grupa mea, era un copil rău, exemplul de bully din ziua de azi, cu care nu…
Am stat în Călărași la casă, la fel, zonă de case. Și, la două case distanță, aveam o brutărie. Era o brutărie mică pe colț,…
Povesteam în articolul anterior cum a fost cu școala de șoferi la Călărași și cum m-a afectat când am început să conduc cu carnet, în…
Acum mult timp, ani lumină distanță, circa 9 ani, am făcut școala de șoferi în Călărași. De ce? Nici eu nu știu, poate pentru că…
Primul accident cu mașina a fost penibil… S-a întâmplat în primul an de când luasem carnetul. Aveam pe atunci un VW Polo, cu motor de…
Am stat 2 ani în cartierul Crângași din București. Zona este super aglomerată, mașini peste tot, locuri de parcare și în pom. Și cât am…
Cum eu și prietena mea iubim și călătoritul cu mașina, în 2019 am făcut un traseu România-Ungaria-Slovacia-Cehia și înapoi. Bere la fiecare colț de stradă…