Meniu Închide

Ce am facut cu tendinita ahileana

Ziceam in articolul trecut ca am fost norocosul unei tendinite bilaterale la tendonul lui Ahile. Au trecut cam 6 saptamani si acum pot merge normal, pot conduce, dar si sa merg inclinat. Durerea aproape a disparut.

In prima saptamana am fost la medicul de familie, am primit trimitere la ortoped si tratament care includea diclofenac crema 50mg si clorzoxazona.

Am ajuns la ortoped la Regina Maria, deoarece la stat nu am reusit sa ma programez la Militar sau Fousorul de Foc, ma puteam programa abia peste o luna. De la ortoped am primit indicatii de repaus, gheata cat mai des si tratament cu vimovo si clorzoxazona pentru 10 zile.

Dupa 10 zile de tratament, in care cu antiinflamatoare tot simteam durerea, dar se mai diminuase, am foat iar la control. Eh si acum, am primit recomandare pentru recuperare medicala asa ca am fost la o clinica privata din zona pentru fizioterapie.

Am avut de facut 10 sedinte de Tekar, laser si electrostimulare, sedinte cu pauza de o zi. Sincer, aici am vazut cel mai mare progres. O zi ma duceam, aveam cele 3 terapii, ajungeam acasa iar ziua urmatoare aveam febra musculara si epuizare fizica. Ziua cand urma sa fac iar terapie, simteam imbunatatire, durere mai scazuta dar si rezistenta crescuta.

Acum pot incepe sa fac gimnastica, exercitii pentru stabilizarea gleznei si a picioarelor si usor, usor, sa revin la rutina normala.

Am uitat sa mai mentionez, am trecut pe adidasi de alergat pe asfalt cu talonete pentru calcai. M-au ajutat din faza cu durere, pentru ca nu puteam calca pe calcaie.

img 0450
Adios amigo – tenisii care m-au bagat in sapa de lemn

Ca si final, dupa o astfel de experienta, sunt mai atent la incaltaminte, dar si la musculatura picioarelor.

Ca si un update recent: Am inceput sa fac exercitii, sa alerg usor pe asfalt si sa revin la ritmul obisnuit de miscare.

Alte articole

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
0
Ce părere ai despre ce am scris?x
()
x