În anii trecuți am avut o criză de hobby-uri. Am intrat în hora de hustle culture și orice încercam, trebuia să aducă într-un final și profit.
Am depășit acel moment sau poate am delimitat mai bine, hobby-urile de proiectele care sunt făcute cu scopul de a face bani x pe urma lor.
Sincer, noroc și cu copilul, m-a forțat la o pauză, încetinire a ritmului de viață. Am putut să obosesc, să pun pauză de la ce făceam, să fiu epuizat și să rămân mai des doar eu cu gândurile mele.
Și, am revenit la fotografie.
Prin facultate am avut o tentativă cu un dslr entry-level, Nikon D3200. M-am jucat cu el câțiva ani, dar aparent nu am învățat prea multe. Băi, era și greu de cărat după mine. Cu timpul l-am donat la Palatul Copiilor Călărași.
Dar, când s-a născut copilul, am simțit nevoia să fac niște poze mai bune și chiar să mă perfecționez. Am reflectat la greșelile din prima încercare și am ales alt ecosistem, ceva mai portabil.
Bun venit, Olympus Em10.4!
E mic, e portabil, găsesc obiective ieftine sh și îl pot căra într-o borsetă sau la gât, fără să mă doară spatele.
Am tras la poze, pff. Ori cu copilul, ori fără, oriunde-oricând. Nu îmi mai pasă de sharpness ci doar de compoziție. Folosesc ori lentila kit slim, ori un prime de 25mm, ori un prima manual de 35mm chinezesc.
Și da, am învățat bazele mult mai ușor!
Secretul? Exercițiu… Și din când în când lentila manuală. Feedback 99%.






















Mă bucur de hobby, de faptul că pot îmbunătăți măcar puțin ceea ce făceam înainte și că am cu ce să mai pun pauză la haos.