Acum câteva luni mi-am luat un scuter Vespa Sprint in 2 timpi de 49cc. Ceva mic, ușor de întreținut și numai bun pentru oraș (Brașov).…
Asta e tot din Elveția. Am rămas uimit în cele câteva trasee montane făcute, de faptul ca găsești magazine cu produse locale. Am găsit unul…
Frumos film. Era o scena unde incepea furtuna si fulgera incontinuu, înainte de invazia extraterestră. Cam așa mai este și pe la Brașov. Azi-noapte a…
Eram în Elveția și conduceam spre cascada Rinului pe ceva autostrada cu 3 benzi. Cum conduceam așa liniștit, aud claxoane către mine. Ce credeți, era…
Îmi place adrenalina, sunt și constipat de frică, ca să nu zic vorba aia românească. Recent am făcut un traseu, Thriftbruke, în Elveția. Totul frumos,…
Dar nu prea am găsit. Am numărat în jur de 7 care strigau și erau vizibile. Am fost în una din zilele libere într-o zonă…
În cazul meu, e genul ăla de poveste cretină de spus la băutură. Cred ca eram în al doilea an de permis, cu prima mea…
Spuneam anul trecut ca ne uitam de chirie in Brasov, ca sa schimbam orasul. Iar pana la urma am gasit ceva recent, doar ca nu…
Am avut onorea de a deveni nas, iar cu aceasta onoare, mi-a venit si responsabilitatea de a ii organiza petrecerea burlacilor finului meu. Ce am…
Ziceam in articolul trecut ca am fost norocosul unei tendinite bilaterale la tendonul lui Ahile. Au trecut cam 6 saptamani si acum pot merge normal,…