Meniu Închide

Modelul 3D Baby Groot

Acum că am intrat în universul 3D, am început să frecventez thingiverse.com.

După printurile de început, am găsit acest model cu Baby Groot. L-am descărcat, l-am încărcat în Cura și l-am subdimensionat la 5cm înălțime.

Am printat corpul separat de cap, pentru a le putea finisa mai ușor. Tipul care a proiectat modelul, a inclus și mai multe variante ale acestuia cu diferite niveluri de detaliu. L-am printat pe cel cu nivelul minim de granulație la exterior, iar timpul de printare a fost de 4 ore și jumătate.

Din ce îmi aduc aminte, infill 20%, fără suporți, dar cu acel mic contur pentru adeziune.

La partea de finisare am avut foarte puțin de lucru. Pe model erau câteva firicele de material de la cum s-a plimbat duza dintr-o parte în alta (stringing), dar le-am luat rapid cu un smirghel cu granulație mare și câteva puncte pe aici, pe acolo, pe care la fel, cu smirghel.

Este frumos să ai un model printat, dar este și mai frumos dacă îl pictezi încât să prindă viață și să nu rămână o simplă bucată de plastic verde, cum e în cazul meu.

Am pus mâna pe un grund pentru plastic (primer), câteva culori acrilice și pensule sintetice și m-am apucat de pictat. În cazul acestui model, operațiunea a fost simplă deoarece nu necesită prea multe detalii.

I-am dat trei straturi de grund în balcon, l-am colorat pe tot maro cu o pensulă mare și după, am încercat să îi aplic câteva nuanțe și tonuri. M-am inspirat după pozele online cu cadre din film. Îi lipsește un strat de lac mat, dar poate că pe viitor. Doar partea de pictare mi-a mai luat încă o oră. Straturile de grund le-am dat în cursul zilei.

Recomand acest model unui începător, mai ales dacă îi place personajul. Printarea a durat patru ore și jumătate la o scară mai redusă, iar pictatul o oră.

Am uitat să menționez că materialul folosit este PLA. Pe viitor am de gând să repet printarea și cu filament ce conține lemn.

Alte articole

Subscribe
Notify of
guest
1 Comment
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
trackback

[…] ce am făcut primul print, era prea ciudat să las modelul așa, culoarea materialului. Am vorbit cu un coleg de muncă și […]

1
0
Ce părere ai despre ce am scris?x
()
x