Meniu Închide

Primul accident

Primul accident cu mașina a fost penibil…

S-a întâmplat în primul an de când luasem carnetul. Aveam pe atunci un VW Polo, cu motor de 1.2, gri, faruri cu ochiuri, model 2002. Era mașina fix pentru un începător.

Eram în Călărași, oprisem aproape de piață, pe partea cu semaforul. Este o bandă pe care se parchează lateral. Nu mai țin minte ce trebuia să iau de pe acolo. Am revenit la mașină, am dat semnal, m-am încadrat pe bandă și încetineam deoarece se făcuse roșu la semafor. Fix în momentul în care mă scurgeam spre semafor (mai aveam vreo 10m), un nene cu Cielo a schimbat banda, din stânga mea, în diagonală pe mine. Am văzut totul cu încetinitorul…

Acesta nu m-a văzut în oglindă, a virat să schimbe banda și s-a prelins pe aripa stângă și bara față. El și-a zgariat toată partea dreaptă de la Cielo. A fost cretin momentul, chiar cretin.

Ne-am dat jos amândoi, el era un bătrânel pe la șaizeci și ceva de ani, care bineînțeles s-a luat de mine pentru că aveam mămăliga în geam. I-am zis că eu eram încadrat pe bandă și mă deplasam drept încetinind la semafor. Ok, am zis să facem amiabila și că nu merită să chem poliția, el a înțeles că a greșit. Am fost la un birou unde avea asigurarea, ca să ne ajute cineva. Acolo a dat-o la întors, că ar fi vina mea, că eu am intrat în el. Cel de la asigurări a sesizat că e indecis, și l-a luat mai tare. Într-un final totul i se părea logic și a recunoscut că nu s-a uitat în oglindă, mi-a zis că a crezut că staționez.

carpatica asigurari

Îmi aduc aminte că avea asigurarea la Carpatica. Am stat vreo 3 luni după reparație în București.

A fost primul accident și sper că și ultimul. Nu am mai avut parte de niciunul.

Alte articole

Aboneaza-te
Anunta-ma de
guest

4 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Daniel
3 years ago

Am două accidente rutiere la activ, dintre care unul a avut loc din cauza altuia. Mergeam pe o stradă cu prioritate din București, într-o zonă de case, iar de pe cedează trecerea m-a lovit un taximetrist în roata față stânga. Avea cel puțin 50-60 km/h în condiții de noapte și de străzi înguste cu mașini parcate de ambele părți.

Al doilea accident a avut loc pe un bulevard din S4. Ieșeam dintr-o parcare și trebuia să virez stânga. Din stânga mea veneau doar mașini care intrau în parcare, cu semnalul pus. Înainte nu mergea nimeni, iar de pe contrasens, unde trebuia să mă încadrez nu venea nimic. M-am băgat, am înaintat câțiva metri și am fost lovit de o mașină care ieșise din coloana de stânga ca să meargă înainte. Cu viteză, fără semnal, fără nimic. Teoretic, am fost eu vinovat.

Pato Basil
3 years ago

Nimeni nu cred că își dorește un astfel de eveniment…bine că nu au fost victime, în primul rând. Iar în al doilea rând pagube însemnate.

Iulian
3 years ago

Comuniștii ăștia cretini nu mai mor o dată. Mi s-a întâmplat să mă bușească din spate cu o Skoda, eu eram la volanul unei Dacii 1310. Am oprit pur și simplu pentru că cel din fața mea făcea la stânga și acorda prioritate mașinilor care veneau din sens invers. Omul era corect, semnalizase și aștepta. Or cretinul din spatele meu butona telefonul și mi-a băgat un șut în Dacie. El o zgârietură, eu cu spatele Daciei praf și mă împinsese și în nevinovatul din față. Așa că a bușit și radiatorul.

4
0
Ce părere ai despre ce am scris?x