Meniu Închide

Check engine in Germania

În Decembrie 2023, ne-a apucat aventura și am plecat cu mașina în roadtrip cu oprire și în Elveția. Am avut următoarele opriri: România – Cehia – Elveția – Germania – Ungaria – România.

În România, deși am plecat din Brașov devreme, porțiunea spre Sibiu este obositoare noaptea. Era umiditate, se circula greu, ceață și vizibilitate redusă, iar unele porțiuni nu au marcaje. De la Sibiu, am ieșit pe autostradă și numai așa am mers până la graniță, exceptând o porțiune mică unde se merge pe drumul vechi până e gata tronsonul.

De la graniță, drum întins prin Ungaria, Austria și oprire la Parndorf, aproape de Viena. De acolo, am revenit spre Cehia și ne-am odihnit în Brno. Un oraș unde 1-2 zile sunt îndeajuns pentru explorat.

Ca și notă pentru mine: să nu mai alimentez de pe autostradă de la benzinării care nu au combustibil premium. De ce? Am trecut de Cehia, iar prin Germania, undeva aproape de Austria cu Lichtenstein, mi s-a aprins Check Engine-ul în bord și m-a luat panica. Mai aveam vreo 200km până la destinație.

Am oprit, era noapte și eram în mijlocul nimicului. Fiind responsabil am ridicat capota, am evaluat situația, am pornit la drum și am mers crispat până la destinație. Mașina nu pierdea putere și nici nu se comporta ciudat. Însă, filmele cu motorul de bubuie, pistoane de se lovesc de capotă, turbo care-mi moare în depășire, m-au făcut să merg încet pe prima bandă, cu minimul de depășiri.

Ca să fie treaba-treabă, am trecut în Elveția printr-o vamă din Liechtenstein, unde m-au și oprit la verificare pentru că nu trecea nici naiba pe acolo. Am plecat cu bine, dar mă simțeam ca un infractor cu merinde în portbagaj printre care țuică și câteva tradiționale pentru niște prieteni. Nimic industrial.

La destinație m-am ridicat victorios de pe maldărul de diamante de sub mine și am comandat un tester auto. Acum îl țin în mașină mereu.

Ca și problemă, mi s-a înfundat EGR-ul și sistemul primea eroare de la subsistemul de recirculare a noxelor. Trebuia curățată valva EGR și galeria de admisie (dacă tot se umbla pe acolo). Nu am făcut asta în Elveția ci am venit cu ea așa până în România, după mai multe validări că se poate.

La întoarcere am condus normal, am alimentat cu motorină premium și da, am mai avut emoții, dar nu la fel de mari. Măcar scăpase de eroarea din bord, am șters-o și nu a mai reapărut.

Ajuns în țară, am dus mașina la revizia anuală și de acolo m-am programat separat pentru schimbat distribuția pe lanț + curățat galeria de admisie și valva EGR. Cu ocazia asta am ajuns și la 200 000 km cu mașina 👌.

Concluzia: un amărât de tester auto poate fi oricând la îndemână.

Alte articole

Subscribe
Notify of
guest
2 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
recomandarea zilei
1 month ago

un tester, un compresor auto din ala mic si o mica trusa de chei face minuni la drum lung 😀 iti spune un baiat care a facut germania romania 7 ani cu masina uneori si de 2-3 ori pe an

2
0
Ce părere ai despre ce am scris?x
()
x