Meniu Închide

Merită să închiriezi Suzuki Jimny?

Răspunsul scurt este: depinde pentru ce ai nevoie de Suzuki Jimny.

Am două experiențe cu Suzuki Jimny închiriat. Odată, ne-a fost închiriat un Jimny în teambuilding pentru a face offroad și recent, am închiriat un Jimny în Grecia, pentru a explora insula Zakynthos.

Când a fost de offroad, nu am avut nevoie decât de o mașină 4×4, care să te care prin toate gropile, dealurile, drumurile forestiere, dâmburile și râurile de pe traseu.

Mașina avea suspensia schimbată, cu ceva mai înalt, niște cauciucuri proeminente de teren accidentat, motor de 1.3 benzină și servo. În interior aveai volanul, schimbătorul și pedalele, altceva nu ai nevoie pe lângă dotările de bază. Pot spune că am trecut prin râu cu mașina și am făcut niște gimnastică cu roțile de nici nu credeam că poate.

Acum, a doua experiență, am fost recent în Zakynthos cu prietena mea și un alt cuplu. Acolo am văzut la închirieri un Suzuki Jimny roșu, decapotat în stilul safari. Pe scurt, nu puteai să mergi prea tare, deoarece îți bătea vântul în cap, din toate părțile. Era mai mult de plimbare cu viteză de croazieră. Am mers cu maxim 50km/h pe drum și foarte des cu 30, dar a fost plăcut. Puteai să analizezi drumul, tot ce era stânga-dreapta, aveai cam vizibilitate maximă. Un minus era că te bronzai, dar ăsta era prețul plătit pentru o mașină decapotată și de teren.

SmartSelect 20210816 123409 Photos
Jimny cel decapotat

Pe insulă, nu simțeai căldura în mers, dar când trăgeai pe dreapta și te dădeai jos din Jimny, scaunul era ud. Oamenii mai comozi, sigur ar fi închiriat ceva cu AC. Mașina asta nu e făcută pentru așa ceva. Deși avea un buton cu AC, era precum o jucărie antistres. Nu funcționa și chiar dacă ar fi funcționat, cu prelatele trase, aerul rece nu s-ar fi menținut, pentru că nu erau etanșe. Nu mai zic de puterea motorului, dădeai drumul la AC și din 1.3 83CP s-ar fi transformat în Matiz.

Dacă vrei să încerci un Suzuki Jimny pentru teren accidentat, merită. Este un suv mic, ușor, cu suspensie 4×4, poți chiar să schimbi tracțiunea din butoane. Acesta te va căra prin cele mai neașteptate locuri.

Dacă vrei să folosești Jimny-ul la drum lung (închiriat), nu prea merită, nu am văzut unul cu cauciucuri de șosea și poate deveni instabil la viteză mai mare dacă mai are și suspensia obosită. Poți în schimb să mergi cu viteză de croazieră.

Recomand și review-ul de la aproapemașini pentru cei care sunt curioși de ce poate Suzuki Jimny.

Alte articole

Aboneaza-te
Anunta-ma de
guest

6 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Marius
3 years ago

Astept si poze din vacanta. 😀

Iulian
3 years ago

Cât e ora pentru unul?

Pato Basil
3 years ago
Reply to  Alin

Romania :(( are prețuri „de treabă”.

trackback

[…] articol anterior am scris despre inchirierea unui Suzuki Jimny și cum l-am folosit la a ne plimba pe insula […]

6
0
Ce părere ai despre ce am scris?x