Meniu Închide

Aproape am surzit în Cehia

Am fost recent în Brno (Cehia) și am luat orășelul la pas timp de o zi.

A fost plăcut să ne plimbăm printr-un oraș mai puțin turistic, majoritatea se duc în Praga.

Au un centru mic, pietonal, iar dacă ar fi să compar experiența, este ca și cum ai vizita Brașovul. Au clădiri asemănătoare, cu influență comunistă sau austro-ungară. Se pot vedea clasicele blocuri comuniste reabilitate și colorate sau clădirile cu arhitectură austriacă, înalte, mari, pătrate.

Iar pe lângă multele clădiri, au și o cetate cocoțată pe un deal, unde se ajunge traversând parcul din jurul ei.

Sus în cetate, am descoperit un loc unde era un set de clopote pe perete și o fântână medievală lângă. Curioși, ne-am dus să le admirăm și să citim plăcuța cu informații.

img 0348 1

Iar plăcuța cu informații era desigur, sub clopote. Cum stăteam cu soția, amândoi concentrați să citim, scria desigur că acele clopote bat la ore fixe, cam la câteva secunde distanță de când am citit asta.

Și așa ne-am trezit un o bătaie puternică de clopot, urmată de altele de la clopotele mai mici. Timpanele mele erau în extaz, pe lângă sperietura primită bonus.

Ne-am dat în spate fericiți că am supraviețuit și cam aia a fost. Toată ziua am purtat un dop de urechi la urechea stângă deoarece mă deranja orice sunet. Nu știu care erau șansele ca doi auriți să prindă bătaia la ora fixă sub clopote.

Concert clopote

Am puțină fobie acum de clopote.

Alte articole

Aboneaza-te
Anunta-ma de
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
0
Ce părere ai despre ce am scris?x