Meniu Închide

Mi-a explodat trapa panoramică

Era o zi frumoasă, ba chiar era Sâmbăta (2 Aprilie) și îmi doream doar să ajung până la un magazin de costume, ca să văd cateva modele.

Am luat Megane-ul, acesta stătea prăfuit în parcarea publică și l-am dus l-a spălătorie, plus plătit în plus pentru ceruire.

Cum era frumos afară, am deschis puțin trapa panoramică și am zis totuși să nu mă duc direct la magazinul de costume, ci mai degrabă să dau o tură prin oraș ca să mă bucur de condus.

Totul bine, până am auzit o mare explozie și am văzut cum bucăți-bucățele de sticlă, cad grămadă pe mine și prin mașină. Totul s-a întâmplat în decurs de 1-2 secunde. Am tras pe dreapta și ramasesem puțin în stare de șoc. Nu înțelegeam dacă e real sau nu. După, mi-am revenit, m-am scuturat de cioburi și am ieșit afară ca să contemplez mașina.

Sticla trapei se făcuse praf. Fiind sticlă securizată, cum s-a spart nu știu, aceasta s-a făcut bucățele mărunte și unele părți s-au desprins.

Aveam sticlă peste tot în mașină, pe jos, pe banchetă, pe scaune și în ceaiul pe care abia îl luasem.

Nu am avut decât să încerc să îmi revin psihologic, să strâng din resturi dar și să mă asigur că nu mă rănesc și să conduc mașina prin trafic, spre casă. Noroc că eram aproape.

Acasă, am luat niște folie folosită la renovări, am curățat cioburile din trapă și am acoperit partea lipsă din plafon, cu acea folie.

M-am ocupat să expediez mașina altcuiva, la un preț mic, deoarece nu mai aveam timp, răbdare și energie ca să mă mai ocup de ea.

Alte articole

Aboneaza-te
Anunta-ma de
guest

2 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Stefan
2 years ago

Totuși cum s-a spart din senin?

2
0
Ce părere ai despre ce am scris?x