Meniu Închide

Peripeții cu pietre si parbrize

Pe scurt, nu sunt așa de multe peripeții.

De când am permisul, nu am avut ocazia decât anul trecut să aflu ce înseamnă un parbriz ciobit, un parbriz crăpat, oprirea unei cioboturi și schimbarea unui parbriz.

Pot spune că am făcut aproape 100k km cu Renault-ul Megane de îl am din facultate și nu am avut nicio ciobitură. Până recent când am scos mașina din parcare, m-am pus în mers pe șosea cu maxim 20km/h și am văzut o piatră ricoșând din parbriz. A lăsat în urmă bineînțeles, o crăpătură, dintr-o parte în alta a parbrizului.

Pe moment, nu știam ce să fac și am mai folosit mașina așa o perioadă. Acele crăpături s-au lungit și mi s-a transformat parbrizul într-un vitraliu.

În paralel foloseam cealaltă mașină, o Mazda. Când am achiziționat Mazda, am decis să țin și Megane-ul deoarece este servisat și îmi fac treaba rapid cu el prin oraș. Pentru vânzare, acesta nu mai are mare valoare.

Alinierea planetelor face ca și la Mazda, în acest timp, să îmi sară o piatră în parbriz pe centură și să îmi lase o ciobitură. Mică, dar exista. Îmi recomandase cineva, să pun puțin superglue în ciobitură încât să nu se fisureze prea repede. Am făcut asta la un dedeman cu prima ocazie.

Cu timpul, am reparat prima mașină, Megane-ul, schimbând parbrizul la o firmă care se ocupa cu așa ceva, iar la Mazda am mai colecționat niște pietre. Cum? Doream să mă programez la schimb de parbriz. Nu au mai dat băieții semn, următoarea zi am luat o altă piatră aleator în parbriz. Am mai amânat schimbarea, bineînțeles că a mai luat una în mufă. Acum urmează să îl schimb. Am zis că ce o fi o fi.

Cât timp am mers cu Megane-ul prin afară, o piatră nu a sărit. Cât timp am mers cu Mazda pe E85 (drum pe care îl fac la 2-3 săptămâni) o piatră nu a sărit.

Avem prea multe pietre pe drumurile patriei, mai ales în București unde se aleargă pe bulevarde.

Alte articole

Subscribe
Notify of
guest
2 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Stefan
2 years ago

Înseamnă că ești norocos tare daca ai reușit să spargi 2 parbrize. Eu am pățit la o mașină de la munca …am spart parbrizul in aceeași zi când a fost schimbat.

2
0
Ce părere ai despre ce am scris?x
()
x