AlinAm avut doi. Un cuplu pot spune. Eram la generală, stăteam în Călărași la casă, iar vecina mea lucra la ceva în laborator unde făceau și experimente pe șoricei.
Într-o zi mi-a adus într-o cutie de carton doi albicioși cu ochii roz și o pungă cu talaș. Erau haioși, curioși și activi. Dar ce să faci cu doi șoareci? Nu ascultau comenzi, nu puteau aduce mingea, nici nu prea reușeam să îi mângâi. Niciunul nu era precum Stuart Little.
Nu au rezistat mult. Unul dăduse colțul, iar celălalt a ros din cutie și a evadat (probabil din cauza singurătății). Nu aveam cunoștințe încât să îi cresc. Sper totuși că nu erau oncoșoareci, un tip de șoareci care au o genă ce le crește riscul de a face cancer.
Mi-aș mai lua așa ceva? Clar nu, mi-a fost de ajuns această experiență, plus că unul a încercat să mă atace prin Spania, dar asta este altă poveste.
N-am avut animale de casa niciodată 🙂 sincer poate am vrut, dar acum nu cred sunt de acord cu animale in casă 😉
Acum parca ar fi mișto un pește din ăla cum era în viață cu Louie;)) la bol.
Un Piper 😂
Exact Mr. Piper
Eu am avut o pisică pe vremea când stăteam într-un apartament închiriat cu alți doi colegi de facultate. Toți voiam un animal de companie în casă. Prima variantă era un câine, dar nu aveam timp să îl îngrijim și am luat o pisică găsită de cineva pe stradă și pe care o ținea până când o lua cineva. Am luat-o noi. Era motan. I-am pus numele Relu (după serialul Umbre). Și acum trăiește cu unul dintre foștii colegi de apartament.
Îmi și imaginez un motan dur, care în timpul liber face dreptate cu ranga.
Era permisiv proprietarul cu animalele în apartament?
Nu era. Ne-a zis de la început că nu vrea animale în apartament. Am zis ok. Două luni mai târziu ne-am luat pisică. Avantajul era că proprietarul era de treabă și ne vizita de două ori pe an maxim. Și atunci ne anunța și înainte. Încă ținem legătura cu el chiar dacă nu mai stăm acolo de ceva ani.