Meniu Închide

Cum să nu vopsești un perete cu lavabilă

Sunt atâtea tutoriale de „cum să vopsești cu lavabilă”, încât fac opusul, cu greșelile de le-am făcut eu. De ce? Ca să nu le faceți și voi, ca începători, desigur.

Mi-a trecut mie așa prin cap să fac un perete în contrast la dormitor și nemaidând cu lavabilă, am zis „ce e așa greu?”.

Am băgat articole, tutoriale, filmulețe, tehnici, totul bine pe teorie. Doar că am învățat următoarele ca și începător:

  • Nu lua doar cantitatea fixă sau cu un litru mai mult decât ai nevoie de lavabilă colorată. De ce? Am luat o cutie de 2,5 cu cod de culoare și ca începător nu am diluat bine, am dat strat mai gros și nu mi-a ajuns pentru al doilea strat. Dar asta nu e tot – nu mi-a ieșit aceeași culoare a doua oară cu același cod (pentru că Leroy Merlin și amestec prost). Dacă luam din start dublu, al doilea strat fixa orice defect. Așa m-am luptat cu două culori diferite.
  • Că tot am menționat, nu te baza că iese culoarea la fel deși folosești același cod. Am zis mai sus că am pățit-o și chiar era diferență de nuanță. Habar nu am ce fac angajații la mașinăria aia de amestec…
  • Folosește banda de hârtie ca să faci muchiile sau colțurile și nu te baza pe „cutting corners” din tutoriale, cu pensula. Tehnica e drăguță, dar ca începător mi-a tremurat mână, am apăsat inegal, am făcut o mizerie și am reparat după, cu bandă.
  • Dacă ai greșit ceva și s-a uscat, ori dai alt strat, ori accepți defectul în viața ta. Eu am zis că dau puțin cu pensula peste o umbră și am făcut alta. După am zis că repar cu trafaletul și am făcut o dungă.
  • Nu încerca să corectezi cu alb, dacă ai făcut perete de contrast și ai greșit muchia. Mai bine pui bandă și mai mergi câțiva mm în exterior și aia e. Am dat din greșeală pe tavan, și după am încercat să corectez cu alb. Se vedea diferența de alb. Până la urmă am șters cu un prosop și apă.
  • Ia lavabilă direct colorată, se găsesc ambalate de la producător. Poți oricând să mai cumperi o cutie și vor fi șanse de eroare umana mai mici.

Și cam astea sunt învățăturile. În final am învățat să accept defectele și eșecul celor de la Leroy Merlin la partea de amestec. Dar am acceptat și că am avut de învățat diverse dintr-un domeniu nou pentru mine.

Oricum ar fi, spor la vopsit și cât mai puține umbre!

Alte articole

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
0
Ce părere ai despre ce am scris?x
()
x