Meniu Închide

Mi-am terminat dantura

Nu în sensul că mi-am distrus-o (era deja), ci în cel că am terminat de fixat dantura, la stomatolog.

În vara anului trecut, am fost la o clinică stomatologică încât să îmi evalueze dantura și să îmi facă o estimare, un deviz de reparație, ca la mașină. Aveam multe probleme, bătea pe stânga, bătea pe dreapta, o măsea trebuia refăcută, un nerv omorât și alte lipeli.

Am început tot planul medical și l-am terminat până în decembrie. Cred că am avut vreo 18 plombe de pus, un nerv de anulat și de încoronat o măsea. Erau săptămâni când nici nu mai puteam mesteca, deoarece aveam lucrări în diagonală sau nu îmi trecuse sensibilitatea de la lucrările anterioare.

În final, după banii cheltuiți, după durerile îndurare, după zecile de anestezii și ace in gură, pot spune că am terminat. Pot să mănânc liniștit, nu mai am sensibilitate la rece-cald, iar măseaua aia cu coroană e pe steroizi.

M-a costat in jur de 6000 lei (am mai avut și o extracție măsea de minte). Mă bucur totuși că am terminat dantura până la începutul anului, deoarece au avut loc scumpiri și la clinică.

Următorul pas? Poate verificarea anuală și cine știe, un aparat dentar încât să îmi îndrept dantura, dar și să aduc la viață un premolar de stă aproape la orizontală.

Aboneaza-te
Anunta-ma de
guest

4 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Iulian
2 years ago

Bravo ție!

Marius
2 years ago

Chiar voiam sa scriu despre aparat. Analizeaza foarte bine ce ai de facut, medicul meu mi-a zis ca aparatele de bracketi cam fac praf smaltul dintilor.

Stefan
2 years ago

Dantura in Romania este ieftina…sa mergi în altă țară să vezi cat costa să îți faci mai ales implant.

Alexandru Ababei
2 years ago

M-am apucat și eu de albirea dinților. Teorectic de asta am ajuns la stomatolog, dar am mai găsit câteva probleme de reparat.. Nu fac asta prea des, iar când merg la vreun medic îmi place să rezolv toate problemele. Știu că dacă las pe altă dată, o să amân momentul până când o să apară complicații..

4
0
Ce părere ai despre ce am scris?x