Meniu Închide

Treaba cu rindeaua

Tot așa, eram mic, vreo 4-5 ani și bunicii mei își renovau casa.

Aveau în plan să schimbe acoperișul, să facă alt sageac și să modernizeze puțin structura casei. Pe atunci tâmplăria se făcea din lemn.

Și cateva săptămâni, tot au muncit oamenii la casă, iar eu mă perindam prin curte, luând din ciment, din materiale și făcându-mă că fac treabă. Dacă găseam vopsea, bunicul mă lăsa să mazgălesc diverse rupturi de table. Dacă luam ciment, faceam mingiuțe sau lipeam de gard forme, toate mizilicurile. Până am dat de rindea…

Mă mai jucasem cu rindeaua deoarece bunicul avea un mic atelier și eu cu frate-miu ne mai făceam de lucru pe acolo.

Așa, am luat rindeaua, am dat pe niște șipci și nu am fost impresionat și ce mi-a trecut mie prin cap… să dau cu rindeaua pe trunchiul unui vișin. Vișin mare, dezvoltat, eu l-am curățat de coajă cu rindeaua. Când m-a văzut bunica, am auzit un țipăt de genul „Alin, ce ai făcut?!”, mi s-a explicat că se poate usca și am fost pedepsit.

Atunci am învățat și ceva interesant. Bunica a fost la o vecină și a făcut un amestec de argilă cred, cu bălegar, cu care au învelit trunchiul copacului. Surprinzător, o altă coajă s-a format în timp, iar copacul nu s-a mai uscat. Vișinul și-a tot făcut datoria până acum câțiva ani când s-a pensionat.

Morala poveștii, dacă dați de o rindea (șanse mici ca unii să știe ce naiba e aia) să nu dați pe copaci cu ea.

Alte articole

Subscribe
Notify of
guest
6 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Iulian
2 years ago

:)) Clar

Pato Basil
2 years ago

Uite mă bate gândul să-mi fac un uscător de fructe și legume natural, chiar mă gândeam la concept. Voi cumpăra materiale rindeluite din comerț fiindcă nu am rindea, nici nu vreau să cumpăr una acum.
La pomi in niciun caz nu am sa fac fiindcă m-am chinuit cu ei 😉 sper sa nu aibă ștrumfa/ii idei din astea când va/vor crește puțin.

Pato Basil
2 years ago
Reply to  Alin

Nu am prispă și mă gândesc să nu de-a insectele in ele tocmai de accea mă gândesc să achiziționez o plasă din inox…

Daniel
2 years ago

Având în vedere că tatăl meu este tâmplar, cum de altfel cred că am mai spus, când eram mic îmi petreceam o grămadă de timp în atelierul lui. Și acum știu o mulțime de unelte de care majoritatea nici nu cred că au auzit vreodată. Ce să mai zic de văzut sau de folosit.

6
0
Ce părere ai despre ce am scris?x
()
x