Meniu Închide

Dreptatea cu cheia

Am stat 2 ani în cartierul Crângași din București. Zona este super aglomerată,  mașini peste tot, locuri de parcare și în pom. Și cât am stat în zona asta, un lucru nu l-am înțeles: de ce să zgârii mașina altcuiva, în mod intenționat?

Pe strada unde stăteam, Ceahlăul ca să fiu mai precis, erau locuri la liber. Numai că lumea a început să își atribuie din locuri, ca să parcheze la botul calului. Am văzut oameni care puneau lădițe când plecau, bidoane cu apă sau cutii. Alții încercau să își lase înscrisuri pe asfalt sau în dreptul gardului.

Aveam grijă unde parcam, ori o lăsam la bulevard, ori o parcam unde era mai liber. Dar nu despre asta este vorba, ci despre cum încearcă unii oameni să facă dreptate sau rău.

Am văzut mașini zgâriate cu cheia, pe lung, de la aripa spate până la aripa față. Urma aia dacă nu iese la polish, trebuie să revopsești elementele, pe banii tăi bineînțeles. De aici nu înțeleg nici mentalitatea celui care zgârie o mașină. Omul a muncit pentru mașina aia, ce pagubă ți-a produs atât de mare și ce drept ai tu să îi vandalizezi mașina?

Prin zonă, oamenii din blocuri, parchează și pe trotuar. Mașinile le cam învățasem, care, unde parchează. Într-o zi, a apărut o nouă mașină pe trotuar, în locul unde parca cineva, nu era vreun loc marcat. După câteva zile, mare cheie pe mașină. Că o fi fost de la cel care parca înainte, de la un pieton, cine știe. Dar totuși, un bilet, un ștergător ridicat dacă vrei să transmiți un mesaj sau reclamație la poliție dacă îți aparține locul.

Mai sunt și cei care zgârie mașini fără motiv. Am văzut vreo doi prin București.

Dacă mi-aș găsi mașina zgâriată, aș suna la poliție și poate prin noroc găsesc vreo dovadă video, scenariul bun. Dacă l-aș prinde în flagrant, aici e mai sensibil, cum nu am dreptul să rețin pe cineva, aș încerca să îl filmez, dacă nu reușesc, cine știe cum se împiedică și se lovește. Momentan nu am avut parte de astfel de evenimente, poate o zgârieturi de la altă mașină în parcare, dar era pe bandoul bării și nu mi-a păsat.

Tu ce ai face dacă ți-ai găsi o dungă pe mașină făcută intenționat? Sau dacă ai prinde pe cineva în flagrant?

Subscribe
Notify of
guest
6 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Pato Basil
3 years ago

Probabil n-as face asta, dar am in portbagaj un hârleț bun și pentru pescuit și pentru zăpadă…și pentru îndoit picioare la o adică.

Nu e drept să îți faci singur dreptate nu aș face-o dar în ultima instanță … Uite fază, a întors unulpe dubla continuă în fața mea o dată, l-am făcut atent cu doua claxoane scurte că deh ce face, eu îl devansasem dar era intersecție și am oprit la roșu, s-au dat jos și a dat cu piciorul în aripa. O fracțiune de secundă am vrut să bag marsalier, dar m-am oprit și am plecat pe intermitent la dreapta, dar mi-ar fi plăcut să mă urmărească până în curtea poliției să văd ce face (chiar daca am vrut să-l lovesc cu mașina, cred că e cel mai bine că nu am făcut-o)…m-am mai lovit de tâmpiți prin trafic, prefer sa le dau un claxon sa ii fac atenți unii o iau că atare, am avut și șicanări in trafic, n-am avut evenimente mai grave, dar cred că unii nu-s sănătoși psihic, cum poate aș fi dovedit că aș fi fost eu dacă îl bruscam pe ăla cu CORSA.

Iulian
3 years ago

Ce poți face unor nenorociți decât să-i lași în nenorocirea lor. Le iei semnalmentele la o adică, nr. la mașină și reclami. Chiar dacă nu ai dovezi măcar să vadă băiatul cum e printr-o secție de piliție. Dacă nu cumva ca la el acasă.

Daniel
3 years ago

Pentru că atât îi duce mintea pe unii. Mai ales prin Crângași, un cartier pe care îl frecventam destul de des pe când juca Rapidul în Giulești. E ceva… aparte.

6
0
Ce părere ai despre ce am scris?x
()
x