Bicla din copilărie

Am crescut cu bicicleta și încă îmi amintesc cum a început totul.

Nu mai știu ce vârstă aveam, dar parcă văd un bmx în miniatură negru cu roți ajutătoare. Și ma chinuiam așa cu ele pe o stradă de pământ. Mergeam câțiva metri, dădeam într-o groapă, mi se îndoia o rotiță și bang, eram pe jos. Mă ridicam și o luam de la capăt, nu conta că eram julit, mă vindecam rapid.

Prima oară când am reușit să-mi țin echilibrul, am pornit cu câteva gropi care mi-au îndoit roțile ajutătoare și eram pe pielea mea, dar fără să-mi dau seama. După ce am prins schema, am abuzat orice bicicletă.

Bunicu era mecanicul meu, el desfăcea, strângea sau repara. El îmi salva bicicleta. Până am văzut cum merge treaba și am preluat meseria. Încă îmi aduc aminte cum lucram la bicicletă cu zilele și într-un final încă funcționa.

Iar cu bicla a fost o aventura, deoarece creștem. Ori primeam ce avea frate-meu, ori ne lua tata altele second hand. Am avut câteva bmx-uri și abia târziu un fel de mtb, după care am revenit la bmx.

Nu aveam viteze, ci doar energie să pedalez și antrenament. Traversam sate, mergeam pe câmp, la recolte, în grupuri. Copilărie.