Meniu Închide

Spitalul „Scarlat Longhin”

Lupta cu acneea

În 2010 încă mă luptam cu acneea. Am încercat diverse tratamente dermatologice, dar fără rezultate vizibile. Problema era serioasă și am decis într-un final să mă duc cu o trimitere la secția de dermatologie de la Spitalul Clinic de Dermato-Venerologie „Scarlat Longhin”, de pe Calea Șerban Vodă din București. Medicul de familie mi-l recomandase și îmi garantase că au rezolvat multe cazuri de dermatologie, aceștia au experiență.

Ajuns acolo, am fost întâmpinat de niște clădiri vechi, solide, pe care era prezentă amprenta vremurilor comuniste. Am intrat într-o clădire mai mică, semăna cu o clinică, dar în stil boieresc, cu uși mari, pereți înalți, o sală de așteptare rotundă, iar cabinetele medicilor erau așezate în cerc.

Am intrat la un domn mai bătrânel, cu bon de ordin bineînțeles, iar acesta mi-a pus diverse întrebări, a analizat forma acneei pe care o aveam și mi-a scris o rețetă pentru o mixtură. Acesta mi-a recomandat să-mi modific și alimentația. Am fost la farmacie cu laborator, a durat o zi ca să îmi facă mixtura si am urmat tratamentul timp de o lună. Am văzut efectul mixturii încă din primele zile, pielea mi se hidratase, iar coșurile se răriseră. După tratament, scăpasem de acnee. Ceilalți dermatologi la care apelasem nu reușiseră să îmi ofere un tratament benefic ci promovau diverse produse dermatologice comerciale, precum Zinerit-ul. Nu am avut ocazia să îi mulțumesc acelui medic…

Ce s-a întâmplat cu spitalul?

În prezent, spitalul nu mai există. Acesta a fost desființat prin 2011. Am prins procesul de degradare. Parcă peste noapte l-au închis, au pus niște benzi cu risc biolohic (scria altfel), iar în timp s-a distrus de către hoții de metale și oamenii străzii. Când treceam prin zonă vedeam imaginea dezolantă a unui spital transformat în ruine.

Acum câțiva ani, locul a fost curățat și au început să răsară structuri metalice, clădiri moderne.

image editor output image 2094685861 1615126150805
Poză recentă cu clădirile din locul unde a fost spitalul (2021)

Din ce am citit într-un articol online, prima oară a fost un sanatoriu pentru tuberculoși, a fost preluat de statul român pentru că proprietarii (familia Mociornița) nu au plătit o ipotecă (1941) și a fost folosit ca spital pentru armata germană, după care pentru armata rusă. În 1952 sanatoriul a devenit Spitalul Dermato Venerian și după i-a preluat numele medicului Scarlat Longhin. Cu timpul, clădirile și terenul au fost retrocedate urmașilor familiilor Mociornița și Manolescu, s-au demolat și au răsărit clădiri moderne, centrul de birouri U-Center.

U Center Day
Randare 3D cu centrul de birouri U-Center

Sursa: Ce s-a întâmplat cu Spitalul Clinic de Dermato-Venerologie de pe Calea Șerban Vodă

Aboneaza-te
Anunta-ma de
guest

3 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Daniel
3 years ago

Să fi văzut cum se vede clădirea asta nouă cum vii de pe Tineretului spre Dimitrie Cantemir. Domină întreaga zonă!

Iulian
3 years ago

Doxiciclina este bună. Sau sexul regulat 🙂

3
0
Ce părere ai despre ce am scris?x