Capra

Bunicii de la Călărași creșteau animale, porci, oi, păsări și o capră.

Aveau vreo 3-4 oi pentru brânză și carne (când era necesar) și o capră albă care ne asigura laptele zilnic. Da, ne făceam lapte cu cacao sau lapte fiert cu zahăr și puneam bucăți de pâine în el. Mai târziu ne lua mama pudră de la Nestle Nesquick sau Brumi.

Bunica ne gătea des orez cu lapte, griș cu lapte sau lapte cu diverse paste. Nu mai zic că ea era cea care se ocupa și cu brânza de capră, punea laptele la închegat, îl strecura printr-un tifon și îl lega într-un fel de ciorap după care îl lăsa la scurs peste noapte.

Laptele era esențial cand eu și frate-miu ne petreceam vacanțele acolo. Când capra nu ne mai dădea lapte, luau de la un vecin care avea vaci.

Revenind la capră… Aceasta conviețuia cu cele câteva oi într-un grajd mic, de lemn, cu un acoperiș făcut din diverse (din ce mai rețin, erau paie acoperite cu un celofan si posibil niște foi sau placaje care erau vopsite cu smoală).

Una dintre atribuțiile bunicului era de a duce capra la păscut. O lega ori în aproprierea casei, ori o ducea pe alee, pe un teren cu iarbă. Acolo o priponea, bătea un țăruș de fier în pământ și capra era legată cu o funie de acesta. Avea o rază pe care capra se putea deplasa în jurul țărușului, dar care aceasta scădea dacă se încurca printre copaci. Deobicei venea seara ca să o ia și tot atunci mă aduna și pe mine de pe afară.

Acest animal era foarte familiar cu bunicii mei, numai cu mine nu era. Când încercăm să vin cu ea de pe alee, mă împungea. Cred că mi-am luat și câteva copite când am încercat să o mulg.

Cel mai amuzant era când scotea priponul din pământ și dispărea din peisaj. O căutăm cu bunicul până o găseam, iar după mă chinuiam să trag de ea ca să pornească din loc și dacă se enerva mă alerga. Încerca ea să ma împungă deși nu avea coarne.

Nu îmi mai aduc aminte ce s-a întâmplat cu ea după ce am crescut noi, când ea era bătrână. Povestea a fost că au dat-o „cuiva”.