Îmi aduc aminte, cum atunci când eram mai tânăr, alergam după prieteni, după cercuri să mă integrez, să îmi găsesc acceptarea, dar și să primesc validarea. Cunoșteam pe toți, dar nu știam pe nimeni, pentru că erau mai mult prieteni de situație. Ne aflam în aceeași barcă, la același jug, în aceeași clasă, în același cerc.
Dar după ani, am trecut prin ce mi-au mai povestit și părinții, momentul în care rămân doar câțiva prieteni alături de tine. Și așa s-a întâmplat.
Acum pot să îi număr pe degete, sunt câțiva, dar sunt buni cum s-ar zice. Chiar dacă nu ne mai vedem zilnic, chiar dacă nu mai vorbim așa de des, ne mai întâlnim cum putem la un pahar, la un party sau ocazie și ne simțim bine.
Probabil acesta este ciclul prieteniilor rămase, se invechesc și sunt mai bune, precum whisky-ul.
Adevăr grăiești. La greu și când nu ai pe nimeni cine ți-e alături valorează mult
Prietenii adevărați sunt puțini…restul sunt cunoștințe cu oarecare interese
Și eu stau și mă gândesc uneori la asta, dar na oamenii vin, pleacă…e o continuă mișcare.
Eu am fost constient inca de prin generala. Acum cand am facut nunta cu atat mai mult mi-am confirmat.