AlinEram la grădiniță și probabil aveam 3-4 ani. În grupa mea, era un copil rău, exemplul de bully din ziua de azi, cu care nu prea mă înțelegeam.
Într-o zi, am avut o dispută și ne-am luat la bătaie, precum copii, iar acesta m-a împins. Am căzut fix pe niște măsuțe de lemn si mi-am scrântit mână. Și acum îmi aduc aminte durerea resimțită. Ceva nu mai era la locul lui și durea la mișcare.
Am făcut o radiografie.Nu am avut o fractură, ci mai mult o inflamație și luxație. A fost ciudată experiența ce urmează să o descriu…
Bunica mi-a pus mâna într-o fașă și îmi ungea mâna cu o alifie. Aceasta m-a dus într-o zi în sat, la o femeie bătrână care cică fusese „doctor de oase”, în exprimarea bunicii. Ajuns acolo, nu știam la ce să mă aștept. M-a pus să îmi dau fașa jos și a început să îmi pipăie mâna, după care să o maseze ușor. După două minute… am început să țip. Îmi sucise cumva antebrațul, am simțit un val de durere si după s-a liniștit. Mă fixase?! Da, chiar o făcuse. În următoarele zile mi-a scăzut inflamația și mi-am revenit.
Amintirea asta a rămas fixată în memoria mea, tocmai din cauza exprimării bunicii și a metodei de fixare semi-neortodoxe, dar funcțională.
Știți de la ce vine „doctor de oase”, nu? Ortoped.
Da, se mai practica înainte și prin zonă pe la noi. Se chema că pune oasele la loc. Am avut și noi un bătrân în sat care prinsese ambele războaie și fusese pe front. Când cineva avea vreo problemă de genul celei pe care ai descris-o tu, tot așa ca „doctorul de oase” din povestioara ta, o repara.
Mi-ai adus aminte de „moașele” de la țară. Ajungeam in fiecare vacanță să mă tragă la burtă că cică ” îmi întorceam stomacul”…mă zbenguiam, mergeam în mâini, mă rostogoleam…si ajungeam să mă doară burta.
Sună a remediu împotriva constipației 🤫