Aventura a început cu mersul la Primăria Chiajna pentru a transfera autovehicule înregistrate acolo, la noul domiciliu, pe Brașov. Începutul se află aici Frumos la primărie.
La Brașov, m-am programat online pentru a depune dosarul de transfer la Direcția Fiscală Brașov.
Bineînțeles că mi-am pregătit copii în plus, acte în original, doar să nu mai fac 2 drumuri în caz de ceva. Norocul că nu au fost necesare. Procesul a mers destul de ușor, cu o cerere pentru luarea în evidență a ce dețineam și dosarul de transfer atașat.
Și nu știu cum se face, dar doamnele cu care am interacționat mai aveau puțin și cedau nervos. Îmi plac mult instituțiile statului și funcționarii publici deoarece-mi dau impresia ca ei se chinuie acolo, iar eu trebuie să mă duc ca un milog cu coada între picioare și eventual să nu îi stresez prea mult.
Acum, aștept să mă caute ei.