Meniu Închide

Îmi pare rău de ce se întâmplă – război 2022

Și nu, nu mă pricep la războaie.

De când a început războiul de la graniță, rețelele sociale și mass-media, s-au umplut de experți în toate. Și pe lângă că își dau cu părerea, au și intelectul de așa natură încât opun rezistență oricui încearcă să le demonteze ipoteza cu argumente. A apărut multă ură între oameni și se face foarte ușor propagandă încât să invite la dezbinare.

Legat de războaie, am citit la școală, am văzut documentare despre WW I-II și m-am jucat seriile Call of Duty și Battlefield. Asta tot nu mă califică pentru a îmi da cu parerea despre situația actuală și chiar dacă aș avea una, ar fi la ghici și fără valoare. M-am jucat până și șah sau Age of Empires, dar la fel, nu mă fac un bun strateg, mai ales unul care să dea sfaturi în realitate. Nu îmi doresc decât totul să se termine mai repede, încât să nu se mai facă victime.

În aceste vremuri ar trebui să fim și mai uniți, să fim și mai vigilenți, dar să oferim și suport celor aflați în nevoie, iar dacă nu aveți cum, oricând puteți dona spre ONG-urile care se ocupă de refugiați sau ajuta grupurile de voluntari, un exemplu, Uniți pentru Ucraina.

Alte articole

Aboneaza-te
Anunta-ma de
guest

3 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Perfu
2 years ago

Ong-urile au multe sedii , au multi angajati , au multe cheltuieli de facut si din toate donatiile facute in trecut de oamenii de bine foarte putine au ajuns acolo unde trebuie

Stiu despre ce vorbesc , am lucrat intr-un ONG si cand am vazut doar intr-o filiala din Bucuresti cum toti angajatii din acea filiala sunt toti manageri mai putin femeia de serviciu nu prea da bine. Sa vezi facturi decontate de ONG in care angajatii isi cumpara mancare , teste de covid pe banii ONG-ului . Baga bonuri de tot felul la decontare , bonuri de sute de lei

Alexandru Ababei
2 years ago

Am scris și la mine pe blog despre asta. Pe lângă informarea care nu ar trebui să ne lipsească din zilele acestea, ar trebui să fim cu un ochi și pe conducătorii noștri. Frica și atenția noastră focalizată într-o altă direcție este ideală pentru schimbări legislative absurde.

Wlog.Ro
2 years ago

Nu este războiul nostru. Evitați știrile care au ca subiect așa numitul teatru “război”.

3
0
Ce părere ai despre ce am scris?x