AlinSe făcea dimineață, iar cocoșii vecinului cântau lângă odaia unde dormeam. Ăsta era ceasul meu deșteptător când eram la bunicii de la Călărași.
Ieșeam afară, bunicul încărca niște saci, îi punea în cărucior, iar eu încercam să îi așez căruciorul. După, plecam cu el la moară, care era de la capătul aleii, în stânga. Ori mă făceam că trag de cărucior, ori încercam să țin sacii, să nu cadă.
La moară, era coadă ca deobicei, căruțe „parcate” și agitație. Zgomot, praf și mulți oameni pe care îi salutam, vecini sau necunoscuți.
De acolo ne întorceam cu cele necesare, mălai sau făină. Dar cum povestea este despre mămăligă, mălai proaspăt.
În zilele de Duminică sau Sâmbăta, mămăliga era nelipsită de pe masă. Bunica avea un tuci sau ceaun în miniatură, în care făcea mămăliga pe aragaz. Ieșea o mămăliga groasă, auriu închis, care aburea.
Eu împreună cu frate-miu, făceam gogoloașe din brânză și le îndesam prin mămăliga fierbinte, ca mai apoi să le mâncăm topite. La ceilalți bunici, mămăliga se tăia cu ața, aici, fiecare își lua cu furculița sau lingura.
Nu pot să uit totuși, cum câteodată, puneam lapte în tuciul nespălat, unde era mămăliga lipită și mâncam acel amestec. Iar bunicul, era cel care ne ascundea brânză prin mămăligă sau ne zdrobea brânza în farfurie când eram mai mici.
Cu drag și acum pregătesc mămăliga, poate nu în tuci, dar o apreciez ca și în copilărie. Îmi lipsește totuși, acel mălai de moară.
Să știi că mai găsești câteodată și în comerț malai mai puțin procesat, care aduce că textură cu mălaiul ăla din copilăria la țară. „Hora” la Penny parcă se numește.
Și mie îmi place „măliguța”, încerc că în copilăria ta sa mănânc mămăligă macar o data pe săptămână, merge în general cu pește, dar și cu brânză, rece ciorbă de fasole, etc.
O să încerc acel mălai cum ajung într-un Penny 🤠