Povestea cu partidul

Am avut o experiență în trecut, care mereu mi s-a părut ruptă din alt film.

Eram la facultate, era vară și aveam un prieten care tot își ajuta o cunoștință cu proiecte. Acea cunoștință activa într-un partid și avea diverse provocări pentru a urca în scara ierarhică.

Într-o seară, prietenul acesta mă întreabă serios dacă vreau ca mâine să merg la mare, fără cazare, fără să plătim drumul, ceva spontan. Mi-a zis doar că se face o excursie cu partidul la Costinești și că noi ne vedem de ale noastre. Am acceptat, bineînțeles, neștiind ce urmează.

Era dimineață, ne-am luat câte un ghiozdan la noi, costumele de baie, tutun și eram pregătiți de distracție. Ca și perioadă, se terminase sezonul estival și stațiunea era semi pustie. Am ajuns în locul unde trebuia să vină autobuzul și am sesizat că erau numai tineri și câțiva oameni mai bătrâni, dar și mai elegant îmbrăcați. Am făcut prezența și am plecat la drum. Distracție, distracție… la prima oprire, am ciocnit o doză de bere și a urmat numai veselie.

Am ajuns în Costinești, la Teatrul de Vară, am coborât din autobuz și ni s-a transmis că suntem liberi până la ora X, iar după trebuie să ne prezentăm la teatrul de vară pentru o festivitate, dar ce festivitate…

În regulă, ne-am amețit, ne-am distrat pe plajă, o parte din experiență a fost și în ceață de la bere și ne-am întors în fața Teatrului de Vară. Aici începe cu adevărat povestea.

Am primit fiecare om din grup tricou cu guler în culoarea partidului dar și cu emblema inscripționată în piept. Am primit stegulețe și câte un trandafir și ne-au aliniat la intrarea în locație, ca să întâmpinăm invitații speciali. Au venit legendele, printre care și Victor Ponta și trebuia să scandăm ceva. Încă eram amețit de la berile nenumărate de dinainte.

Au trecut invitații și am dat să intrăm în amfiteatru. Nici nu mi-am găsit bine un loc că o matahală de om mi-a pus un steag mare în brațe, cu sigla partidului și mă împingea de la spate ca să îl flutur. Aveam o galerie în spate care se ocupa de oameni. Locația era fix desprinsă dintr-o scenă din filmele naziste, sigla partidului mare, peste tot, culoarea partidului peste tot, covoare roșii, ceva de groază.

Cum a decurs toată nebunia, toată lumea era forțată să cânte lozinci pentru partid, marele partid, iar când un invitat venea și își ținea discursul, la fel, se băga o placă de supremație și mulțumiri pentru preamăritul invitat. Apropo, am zis forțat înainte, deoarece dacă nu scandai, un baiat de la galerie venea și țipa la tine. Lipsea Hitler sau Ceaușescu…

S-a terminat, am sudat amandoi niște țigări ca să ne calmăm și ne-am întors acasă cu această minunată poveste de transmis mai departe.

Tot evenimentul ăsta îmi lăsase doar un dezgust față de ce se întâmplă în politică, în partide și la ce tâmpenii se supun oamenii doar pentru a roade la un os pe viitor.

Mai am așa, din când în când, câte un flashback când mă joc Wolfenstein sau când mai văd vreun documentar despre naziști, comunism sau socialism. Nu mai zic când văd politicienii că vorbesc, ce dezgust am față de ei.